Daniela HIERA, un om care a iubit oamenii

Personalul Colegiului Psihologilor din România a aflat cu tristeţe profundă vestea dispariţiei Danielei Hiera, psiholog și director executiv al Colegiului Psihologilor din România. Daniela Hiera a trecut în neființă în data de 3 octombrie 2017, în București, după o lungă și grea perioadă de suferință. Psiholog și personalitate de prim rang a psihologiei românești, Daniela Hiera și-a legat destinul de construcția instituțională a Colegiului Psihologilor din România. Daniela Hiera a contribuit în mod decisiv la coeziunea organizației profesionale și la demersurile de recunoaștere a importanței profesiei de psiholog în România. Activitatea prodigioasă, meritele şi dedicaţia sa pentru profesia care i-a marcat toată viața, au fost recunoscute de către breasla profesională, fiindu-i decernat în anul 2016 “Premiul pentru întreaga carieră”, de către președintele Colegiului Psihologilor din România. Daniela Hiera a format oameni și a acordat cu generozitate o șansă celor mai tineri, care, de fiecare dată, nu au întârziat să își exprime recunoștința pentru omul și psihologul care le-a marcat destinul profesional. Fiind unul dintre profesioniștii care au trăit perioada dramatică a psihologiei românești de dinainte de ‘89, Danielei Hiera îi plăcea să afirme: “Eu am rămas mereu un psiholog, iar această profesie nu mi-a putut-o lua nimeni, niciodată!” Colegii din cadrul organizației profesionale își exprimă regretul profund pentru pierderea suferită și transmit compasiune pentru familia îndoliată.

Sincere condoleanțe!

Director general al Colegiului Psihologilor din România

Ștefan Iulian-Laurențiu

Anunțuri

Formulare utile

Noutati