În Comunicate

Website-ul oficial al Colegiului Psihologilor din România este www.copsi.ro, iar pagina de Facebook oficială este https://www.facebook.com/copsioficial/. Orice alt website sau platformă de comunicare, care folosește ilegal sigla și numele Colegiului Psihologilor din România, sunt nule și conțin doar informații în vederea dezinformării membrilor Colegiului Psihologilor din România și a opiniei publice.

Mandatul Președintelui Colegiului Psihologilor din România, prof. univ. dr. Mihai Aniței a fost valabil până în data de 19 aprilie 2017. Informația privind existența unui așa-zis președinte interimar, funcție nereglemenată, care s-a vehiculat în spațiul public în ultima perioadă, este falsă și menită a crea o aparență de autoritate.

Așa-numita ”ședință extraordinara comună a Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România și a Consiliului Colegiului Psihologilor din România” din data de 10 aprilie 2017, nu a fost convocată și organizată în condițiile legii, de către reprezentantul legal al organizației profesionale și prin mijloacele specifice, astfel că toate documentele emise în cadrul respectivei ședințe nu sunt acte ale Colegiului Psihologilor din România, fiind nule de drept.

Pentru a nu exista nelămuriri cu privire la situația de fapt, vă transmitem plângerea penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, București, formulată împotriva tuturor persoanelor care au participat la așa-zisa ședință extraordinară a Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România și a Consiliului Colegiului Psihologilor din România din data de 10.04.2017.

De asemenea, în link-ul de mai jos puteți găsi și celelalte plângeri penale formulate împotriva tuturor persoanelor care au blocat activitatea Colegiului Psihologilor din România în ultima perioadă.


https://copsi.ro/comunicat-privind-depunerea-mai-multor-plangeri-penale-impotriva-persoanelor-care-au-obstructionat-activitatea-colegiului-psihologilor-din-romania/

Menționăm faptul că orice persoană care instigă, participă și pune în aplicare măsuri/acte care nu au fost adoptate în condițiile legale, de către forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România pot răspunde penal, în condițiile legii.

În ceea ce privește ședința Convenției naționale pentru desfășurarea alegerilor, aceasta a fost reconvocată în data de 6 mai 2017 începând cu orele 10,00, în Aula Magna a Universității „Titu Maiorescu” din București, Calea Văcărești nr. 187, sector 4.

Colegiul Psihologilor din România,
Departamentul administrativ
Departamentul economic și de resurse umane
Departamentul juridic și de comunicare