Date de identificare CPI
- Denumirea probei: California Psychological Inventory (Inventarul Psihologic California)
- Acronim: CPI
- Autor: : Harrison G. Gough
- Autorii traducerii şi adaptării versiunii româneşti: Horia D. Pitariu, Dragoş Iliescu, Vlad Tureanu, Cosmin Peleaşă
- Scurtă descriere a scopului probei: CPI poate fi utilizat în orice moment în care este necesară o evaluare a personalităţii normale adulte sau adolescente.
- Versiuni avizate: CPI-434 şi CPI-260
- Forme paralele existente: Absente
- Manualul testului: Inventarul Psihologic California, Editura Odyseea, 2006, Cluj Napoca, 424 pagini; acoperă patru versiuni ale testului: CPI-480, CPI-462, CPI-434 si CPI-260
- Licenţa de distribuire pentru România: D&D Consultants Grup S.R.L.
- Date de contact ale distribuitorului: Str. Icoanei, nr. 29A, sector 2, Bucureşti, telefon: 021 230 45 99,www.testcentral.ro
- Copyright: 1967, 1987, 1996, 2002, Harrison G. Gough & Consulting Psychologists Press, Inc.
- Preţ avizat de către CPR:
Manual CPI- 129.79 euro, fără TVA,
Punct online pentru administrarea/scorarea CPI260- de la 10.82 euro la 4.33 euro, fără TVA
Punct Psy4/Online pentru administrarea/scorarea CPIPlus- de la 17.31 euro la 6.49 euro, fără TVA,
Caiet de testare pentru CPI260- de la 5.95 euro la 3.24 euro, fără TVA,
Foaie de răspuns pentru CPI260- de la 0.54 la 0.10 euro, fără TVA;
Punct online pentru administrarea/scorarea CPI434- de la 10.82 euro la 4.33 euro, fără TVA,
Punct Psy4 pentru administrarea/scorarea CPI434- de la 10.82 euro la 4.33 euro, fără TVA,
Caiet de testare pentru CPI434- de la 5.95 euro la 3.24 euro, fără TVA,
Foaie de răspuns pentru CPI434- de la 0.54 euro la 0.10 euro, fără TVA.
Prețurilor per administrare li se aplică reduceri în funcție de valoarea comenzii.
- Cuvinte cheie: personalitate, psihodiagnostic, adolescenţi, adulţi, model cuboid
Date despre tipul de aviz acordat şi modul de utilizare
1. Tip de aviz acordat: Avizat pe o perioadă nedeterminată
2. Anul în care a fost acordat avizul: 2006
3. Caracteristici tehnice (calificative acordate de către CM în procesul de avizare)
3.1. Bazele teoretice ale testului
3.2. Calitatea materialelor de testare
3.3. Etaloane
3.4. Fidelitate
3.5 Validitate
4. Domenii de utilizare: psihologia muncii şi industrial-organizaţională; psihologia aplicată în servicii; psihologia transporturilor; psihologie educaţională; consiliere şcolară şi vocaţională; psihologie clinică; consiliere psihologică; psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale; psihologie judiciară.
5. Scopul utilizării: screening; clasificare/diagnostic; descriere/ planificarea intervenţiilor; monitorizare; predicţie
6. Utilizatori: psihologi licenţiaţi în conformitate cu regulile Colegiului Psihologilor din România.
7. Caracteristici psihice măsurate: CPI este un instrument psihometric pentru evaluarea personalităţii normale, adulte. Cele 20 de scale structurale, 10 scale secundare si un complex model cuboid permit o interpretare complexă; scalele structurale sunt grupate în 4 clase, şi anume: măsuri ale stilului şi orientării interpersonale, măsuri ale orientării valorice şi normative, măsuri ale funcţionării cognitive şi intelectuale, măsuri ale rolului şi ale stilului interpersonal. În plus, din varianta CPI-260 a fost derivat un produs secundar: CPI-260 PLUS (raport analitic detaliat) cu aplicaţii diverse la nivel organizaţional. Itemi CPI sunt verbali, sub forma unor propoziţii sau fraze. Subiectul trebuie să citească fiecare item şi să evalueze dihotomic dacă acesta i se potriveşte (DA) sau nu (NU).
8. Modul de utilizare:
8.1. Grup ţintă: adolescenţi şi adulţi cu personalitate normală; vârsta minimă pentru care a fost validat în România este de 14 ani; vârsta minimă recomandată de autor este de 13 ani.
8.2. Durata medie de aplicare: CPI este un chestionar care se aplică subiecţilor fără limită de timp, ceea ce înseamnă că fiecare subiect poate lucra în propriul său ritm. Formele lungi ale CPI, cu 434 de itemi, necesită de obicei între 30 şi 45 de minute pentru completare, existând însă şi subiecţi pentru care completarea durează 60 de minute. CPI260 durează între 10 şi 25 de minute, uneori însă poate ajunge până la 40 de minute.
8.3. Modalităţi de aplicare: este administrat de obicei sub forma creion-hârtie, chiar dacă există şi o formă electronică a chestionarului, care permite administrarea online. În forma sa creion-hârtie CPI se compune dintr-un caiet de testare de unică folosinţă, de pe care subiectul citeşte itemii chestionarului şi pe care notează, în dreptul fiecărui item, răspunsul său. În cazul optării pentru administrarea chestionarului în varianta sa electronică, precum si pentru gestionarea bazei de date si a raporturilor rezultate in urma testării este necesar accesul la internet.
8.4. Condiţii de aplicare: CPI poate fi administrat individual sau în grup. Mediul testării ar trebui să aibă iluminare adecvată şi să fie lipsit de stimuli ce ar putea distrage atenţia subiectului, ar trebui de asemenea să protejeze confidenţialitatea examinatului. Pentru acele persoane care se resimt din motive de sănătate ori din alte cauze şi care din acest motiv s-ar putea să nu fie capabile să dea răspunsuri valide, testarea ar trebui amânată pentru o dată ulterioară.
8.5. Modalităţi de scorare: cotarea CPI se poate face exclusiv de utilizatorii legali, cu licenţă de utilizare: scorare online (chestionarul este aplicat online sau se introduc online datele; pentru aceasta se accesează platforma www.testcentral.ro, cu numele de utilizator şi parola aferente licenţei de utilizator).
8.6. Durata de scorare: Scorarea fiind electronică, se realizează instantaneu. Nu sunt luate în calcul durata necesară introducerii datelor (pentru scorarea online ce necesită acces la internet), nici durata necesară pentru transportul sau transferul caietului de testare.
8.7. Rapoarte generate pe calculator: Toate tipurile de scorare rezultă într-un raport psihologic interpretativ de 13 pagini, care este obţinut de psiholog atât în română cât şi în engleză. Forma de 260 de itemi a CPI poate fi însoţită, contra cost, şi de un raport mai detaliat, de 22 pagini, numit în România CPI PLUS. Raportul oferă scorurile brute, scorurile standardizate (cote standard T), raportate la etalonul combinat, precum şi un suport vizual şi de semnificaţii comportamentale detaliate pentru interpretarea fiecăreia din cele 20 de scale structurale, dar şi a celor 14-21 de scale secundare, a celor trei scale vectoriale, a modelului cuboid şi a celor 4 stiluri de viaţă desprinse din acesta.
8.8. Detalii despre cursuri formative în utilizarea şi interpretarea probei: Singura instituţie din România acreditată de autor (Harrison G. Gough, PhD) pentru a oferi stagii de formare, certificate prin diplomă, este: D&D Consultants Grup SRL; fiind agreat direct de către autor (Harrison G. Gough, PhD) pentru a ţine cursuri: conf. univ. dr. Dragoș Iliescu.