Colegiul Psihologilor din România

Site-ul oficial al Colegiului Psihologilor din România

Ziua de azi ne găsește într-un proces de reformare a Colegiului Psihologilor care, în mod inevitabil, a condus la dezbateri prelungite, dezacorduri și, nu rareori, conflicte. Sunt în continuare convins că o bună informare și un dialog bazat pe competență și bună credință ne pot ajuta să depășim acest moment dificil.

După apariția în spațiul public a unor acuzații referitoare la desfășurarea ședinței Consiliului Colegiului Psihologilor din data de 23 mai 2019, mă văd nevoit să fac câteva precizări:

  • cea mai mare parte a timpului a fost consumată de dezbateri procedurale; fiecare aspect procedural a fost supus votului membrilor Consiliului Colegiului. Am constatat că cei care mă acuză pe mine și pe unii colegi de încălcarea unor articole din ROFI, ei inșiși au insistat să ignorăm prevederile acestuia referitoare la condițiile în care Consiliul Colegiului poate vota un document (Art.7, alin.4: “Documentele supuse dezbaterii și, după caz, aprobării sunt comunicate participanților și altor persoane interesate cu cel puțin 10 zile înainte de data ședinței"). Așa zisa "blocare" a ședinței de către președinte nu a constat decât în insistența mea de respectare a procedurilor descrise în ROFI. De altfel, la sfârșitul ședinței, una dintre colegele mele (adeptă ferventă a retragerii proiectului de lege) mi-a spus că, în ciuda dezbaterilor foarte aprinse, a asistat la o sedință care s-a desfășurat într-o maniera democratică. Minuta ședinței, care va fi publicată pe site-ul Colegiului Psihologilor, va demonstra acest lucru.
  • extrasul din minuta ședinței Consiliului Colegiului, care este afișat pe site și a fost transmis prin e-mail, conține cele mai importante aspecte ale ședinței supuse votului colectiv; acesta evidențiază faptul că, deși s-a întrunit, la limită, o majoritate pentru propunerea de realizare a unei hotărâri prin care Consiliul Colegiului să solicite inițiatorilor legii B113/2019 retragerea acesteia din circuitul legislativ, textul hotărârii nu a întrunit majoritatea necesară adoptării. Prin urmare, nu avem o hotărâre a Consiliului Colegiului în acest sens (afirmația că șase persoane au blocat adoptarea hotărârii este hilară!).
  • în ciuda insistenței mele ca, înainte de supunerea la vot a propunerii de realizare a unei hotărâri prin care Consiliul Colegiului să solicite inițiatorilor legii B113/2019 retragerea acesteia din circuitul legislativ, să avem o discuție pe conținutul proiectului legislativ, opozanții proiectului au refuzat dialogul într-o manieră categorică. Am constatat că mulți dintre opozanți nici nu cunoșteau conținutul proiectului. De altfel, ulterior ședinței, o colegă din această categorie s-a și exprimat în acest sens într-un mesaj adresat membrilor Consiliului Colegiului: "ar fi bine să se explice prostimii ce este bun în acest demers și poate că, odată clarificate lucrurile, nu ar mai fi atâtea discuții". Opozanții proiectului de lege au dorit să transforme această ședință doar într-un exercițiu de putere, idee exprimată într-o manieră explicită la finalul ședinței.
  • toate acuzațiile care mi se aduc mie și unora dintre colegii mei sunt formulate într-o manieră extrem de generală si au un continut emoțional. Putem avea un dialog autentic doar dacă acestea conțin fapte specifice și propuneri. Altfel, ne angajăm într-un "dialog al surzilor”.
  • sunt de acord că participanții la ședințele Consiliului Colegiului și Comitetului director au responsabilitatea de a rămâne până la încheierea acestora, la fel cum consider că este responsabilitatea tuturor participanților la ședințe să dea dovadă de colegialitate, atât în mesajele adresate, cât și în tonul abordat. Dacă nu reușim să gasim acest echilibru cheltuim resursele financiare ale Colegiului în mod inutil. De aceea, susțin aplicarea cu strictețe a prevederilor ROFI referitoare la obligativitatea participării la ședințe a persoanelor alese în forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor.    

 

Cu respect colegial,
Ion Dafinoiu