Program de sărbători Secretariatul Colegiului Psihologilor din România
Dragi colegi,
În perioada sărbătorilor Secretariatul Colegiului Psihologilor din România va asigura permanența pentru activitățile desfășurate, aplicațiile on-line și adresele de e-mail alocate diferitelor secțiuni rămânând funcționale 24 ore/zi, 7 zile/săptămână.
La numerele de telefon afișate pe site, la secțiunea Dosare și secțiunea Contact, colegii din Secretariatul Colegiului Psihologilor din România vor prelua apelurile D-voastră începând din data de 04 ianuarie 2021.
Vă dorim multă sănătate și sărbători cu bucurii alături de cei dragi!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Colegiul Psihologilor din România
Ședințe comisii desfășurate on-line în luna decembrie
Dragi colegi,
Vă comunicăm datele următoarelor ședințe ale comisiilor aplicative și Comisiei metodologice, desfășurate on-line în luna decembrie, în conformitate cu hotărârile Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România.
Comisia de psihologie clinică și psihoterapie - 04 decembrie
Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională - 10 decembrie
Comisia metodologică - 10 decembrie
Comisia de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor - 11 decembrie
Pentru depunerea dosarelor profesionale vă rugăm să consultați informațiile prezentate pe site-ul www.alegericpr.ro, secțiunea Dosare, Anexele 1, 2, 3A, 3B, 4, 5A-5I.
Transmitem toate informațiile de interes pentru comunitatea profesională pe următoarele canale de comunicare: site-ul Colegiului Psihologilor din România - www.alegericpr.ro, adresele de e-mail din baza de date și pagina de facebook a Colegiului Psihologilor din România - https://www.facebook.com/restartcolegiulpsihologilor/
Va dorim multă sănătate!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Colegiul Psihologilor din România
Comunicat președinte filiala teritorială Constanța - acordare asistență psihologică în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța
Stimați colegi,
Vă transmitem comunicatul doamnei psiholog Mihaela Rus, președinte filiala teritorială Constanța a Colegiului Psihologilor din România, alături de aprecierile și recunoștința pentru colegii noștri care acordă asistență psihologică, în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.
COMUNICAT DE PRESĂ
Colegiul Psihologilor – filiala Constanța oferă gratuit 24/7
Consiliere psihologică telefonică pentru persoanele cu simptomatologie cauzată de pandemia Covid-19
Conform ultimelor raportări, în România, s-au înregistrat peste 383.743 de cazuri de Coronavirus, iar numărul deceselor a depășit pragul de 9.400. În același timp, aproximativ 1.174 de cazuri sunt considerate ca fiind grave sau critice (fiind internate la Terapie Intensivă), iar numărul pacienților vindecați este de 261.387 persoane, potrivit site-ului Worldometers.info.
În acest context, Colegiul Psihologilor din România – filiala Constanţa, în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, va oferi consiliere psihologică telefonică pentru persoanele din județul Constanța, care dezvoltă simptomatologie specifică cauzată de criza generată de pandemia de Covid-19. În cadrul acestei celule de criză organizată de Colegiul Psihologilor – filiala Constanța vor participa psihologi-voluntari specializați în psihoterapie, consiliere psihologică, psihologie clinică, membri ai filialei Constanța. Ca și procedură de lucru, apelurile sunt preluate de către un psiholog delegat ca persoană de contact, dl. Bălan Cristi, iar acesta îi contactează pe colegii înrolați în acest proiect în funcție de disponibilitatea comunicată. Se lucrează pe un protocol standardizat, astfel încât fiecare intervenție să aibă o structură comună, dar și puncte specifice în funcție de cazuistica întâlnită. Lista psihologilor implicați în proiect se regăsește pe site-ul CPR, www.alegericpr.ro, putând fi consultată și direct de cei ce au nevoie să apeleze la acest tip de serviciu.
“Este un moment greu pentru noi toți, dar cea mai bună soluție este să rămânem calmi, să ne informăm din surse credibile, autorizate și să respectăm instrucțiunile venite de la autoritățile statului. Pentru persoanele care au nevoie de suport psihologic, Colegiul Psihologilor din România – filiala Constanța va asigura 24 de ore din 24 consiliere psihologică prin telefon, astfel încât să încercăm să reducem gradul de panică instalat în rândul populației. Mulțumim colegilor care au înțeles rolul acestui demers și s-au alăturat echipei”, declară Prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele Colegiului Psihologilor din România – filiala Constanţa.
Prof. univ. dr. Mihaela Rus
Președinte
Colegiul Psihologilor din România – filiala Constanţa
Comunicat președinte filiala teritorială Neamț - acordare asistență psihologică la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț
Stimați colegi,
Vă transmitem comunicatul doamnei psiholog Mihaela Creangă, președinte filiala teritorială Neamț a Colegiului Psihologilor din România, alături de mulțumirile și recunoștința pentru colegii noștri care, în momente grele, s-au mobilizat pentru asigurarea suportului psihologic.
COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA
FILIALA TERITORIALĂ NEAMŢ
COMUNICAT
Ca urmare a activării Planului Roșu de Intervenție al județului Neamț în data de 14.11.2020, în urma producerii unui incendiu la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, psihologi voluntari din cadrul Filialei teritoriale Neamţ a Colegiului Psihologilor din România s-au deplasat la fața locului, în jurul orei 23.00, pentru asistența psihologică de urgență a personalului medical implicat în tragicul eveniment. Membrii echipei de psihologi au colaborat cu specialiști din sistemul public de sănătate, din Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Petrodava” al județului Neamț și Inspectoratul de Poliție Județean Neamț pentru acordarea asistenței psihologice pentru rudele victimelor incendiului, prin întrevederi directe și contact telefonic.
Colaborarea dintre Filiala teritorială Neamţ a Colegiului Psihologilor din România și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Petrodava” al județului Neamț se realizează în baza Planului Roșu de Intervenție al județului Neamț și a Ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne nr.1168 din 02.09.2010.
Lista psihologilor voluntari implicați în acordarea asistenței psihologice:
- Ambrosă Cătălin (cod RUP 00164)
- Creangă Mihaela (cod RUP 00374)
- Cucu Viorica (cod RUP 00161)
- Damian Vornicu Ana-Maria (cod RUP 10330)
- Simian Diana (cod RUP 05701)
Preşedintele Filialei teritoriale Neamţ a Colegiului Psihologilor din România
Mihaela CREANGĂ
Procedură on-line de înscriere în Registrul TSA
Dragi colegi,
Vă invităm să accesați site-ul Colegiului Psihologilor din România, www.alegericpr.ro, secțiunea Înregistrare TSA, pentru a transmite online solicitările D-voastră pentru înscrierea în Registrul furnizorilor de servicii psihologice privind desfășurarea activității profesionale de intervenție psihologică pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist (Registrul TSA).
Procedura de înscriere în Registrul TSA implică parcurgerea mai multor etape pe care le regăsiți prezentate accesând link-ul și consultând site-ul www.alegericpr.ro, secțiunea Înregistrare TSA.
Solicitările colegilor comunicate pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. au fost încărcate în aplicația online și de pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vor primi, în următoarele zile, e-mail-ul de validare/invalidare/solicitare completări.
În contextul implicării Colegiului Psihologilor din România ca partener în elaborarea Planului Național pentru Autism și a semnării Protocolului de colaborare între MS, CNAS, MEN și MFP privind implementarea măsurilor necesare creșterii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație, Colegiul Psihologilor din România vă asigură de tot sprijinul în demersul D-voastră pentru înscrierea în Registrul TSA.
Va dorim multă sănătate alături de cei dragi!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Colegiul Psihologilor din România
Ședințe comisii aplicative desfășurate on-line
Dragi colegi,
Vă comunicăm datele următoarelor ședințe ale comisiilor aplicative, desfășurate on-line, în conformitate cu hotărârile Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România.
Comisia de psihologie clinică și psihoterapie - 16 octombrie
Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională - 29 octombrie
Comisia de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor - 30 octombrie
Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională - 20 noiembrie
Pentru depunerea dosarelor profesionale vă rugăm să consultați informațiile prezentate pe site-ul www.alegericpr.ro, secțiunea Dosare, Anexele 1, 2, 3A, 3B, 4, 5A-5I.
Transmitem toate informațiile de interes pentru comunitatea profesională pe următoarele canale de comunicare: site-ul Colegiului Psihologilor din România - www.alegericpr.ro, adresele de e-mail din baza de date și pagina de facebook a Colegiului Psihologilor din România - https://www.facebook.com/restartcolegiulpsihologilor/
Va dorim multă sănătate alături de cei dragi!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Colegiul Psihologilor din România
Profesioniștii din Europa mai aproape de organizația noastră
Stimați colegi,
Organizația noastră profesională s-a implicat susținut în ultimii ani pentru a asigura actualizarea platformelor IMI și RegProf, reușind să devenim instituția de reglementare care răspunde promt tuturor solicitărilor, venite din toate colțurile Europei.
A fost și este o activitate răsplătită cu bucuria pe care o trăiește fiecare psiholog căruia îi sunt recunoscute calificările în Europa, vechimea în profesie acumulată în România și atestatele de liberă practică obținute în România.
Odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a Procedurii privind recunoașterea calificărilor profesionale ale cetățenilor statului român, cetățenilor unui stat membru al Uniunii Europene (U.E.), al Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, respectiv cetățenilor statelor terțe titulari ai Cărții Albastre a U.E., eliberată în România sau de un alt stat membru al U.E., în vederea exercitării profesiei de psiholog cu drept de liberă practică în România, Colegiul Psihologilor din România devine instituția de reglementare care va putea recunoaște calificările colegilor noștri români și calificărilor colegilor noștri de alte naționalități, obținute ca urmare a studiilor absolvite în țările Europei și a experienței profesionale dobândite, colegi care vor putea solicita drept de liberă practică de la Colegiul Psihologilor din România.
A fost o muncă de echipă, membrii Comitetului director, alături de juristul și avocații Colegiului Psihologilor din România și cu feedback-ul valoros primit de la Ministerul Educației și Cercetării - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, au elaborat procedura ce ne oferă oportunitatea de a deschide larg poarta organizației noastre spre profesioniștii din Europa.
Mulțumesc tuturor colegilor care au făcut posibil acest proiect!
Cu prețuire,
Ion Dafinoiu
Ședințe comisii aplicative și comisia metodologică - desfășurate on-line
Dragi colegi,
Vă comunicăm datele următoarelor ședințe ale comisiilor aplicative și comisia metodologică, desfășurate on-line în lunile august și septembrie.
Comisia metodologică - 12 august
Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională - 12 august
Comisia de psihologie clinică și psihoterapie - 04 septembrie
Comisia de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor - 11 septembrie
Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională - 25 septembrie
Pentru depunerea dosarelor profesionale vă rugăm să consultați informațiile prezentate pe site-ul www.alegericpr.ro, secțiunea Dosare.
Comunicăm toate informațiile de interes pentru comunitatea profesională pe următoarele canale de comunicare: site-ul Colegiului Psihologilor din România - www.alegericpr.ro, adresele de e-mail și pagina de facebook a Colegiului Psihologilor din România - https://www.facebook.com/restartcolegiulpsihologilor/
Va dorim multă sănătate alături de cei dragi!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Colegiul Psihologilor din România
Informare ședința Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România – 17 iulie 2020
>
Dragi colegi,
În data de 17 iulie 2020 s-a desfășurat ședința Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, ședință convocată prin Dispoziția Președintelui Colegiului Psihologilor din România nr. 28 din data de 06 iulie 2020.
Vă prezentăm în continuare rezoluțiile exprimate de către membrii Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România pentru documentele aflate pe ordinea de zi:
- Au fost aprobate rezoluțiile propuse de Comisia de psihologie clinică și psihoterapie (aferente ședințelor desfășurate în data de 25 iunie 2020 și data de 08 iulie 2020), rezoluțiile propuse de Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (aferente ședinței desfășurată în data de 02 iulie 2020) și rezoluțiile propuse de Comisia metodologică (aferente ședințelor desfășurate în data de 29 iunie 2020 și data de 14 iulie 2020), ședințe în cadrul cărora au fost analizate dosarele transmise de filialele teritoriale pentru: accesul în profesie, obținerea regimului autonom de exercitare a profesiei, schimbare de treaptă profesională, forme de exercitare, avizare/reavizare furnizori de formare profesională și avizare/reavizare manifestări profesionale;
- Membrii Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România au hotărât depunerea unei plângeri penale, ca urmare a propunerii înaintată de către Comisia de deontologie și disciplină;
- A fost aprobată de către membrii Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România Dispoziția nr. 23 - Dispoziție înființare grup de lucru proiecte lege profesia de psiholog - emisă în data de 20.05.2020;
- A fost aprobat procesul verbal aferent ședinței Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România desfășurată în data de 24 iunie 2020.
Vă adresăm rugămintea de a urmări informările transmise pe următoarele canale de comunicare: site-ul Colegiului Psihologilor din România www.alegericpr.ro, adresele de e-mail și pagina de facebook a Colegiului Psihologilor din România - https://www.facebook.com/restartcolegiulpsihologilor/
Multă sănătate, dragi colegi!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Colegiul Psihologilor din România
Informare ședința Consiliului Colegiului Psihologilor din România – 19 iunie 2020
>
Dragi colegi,
În data de 19 iunie 2020 s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Colegiului Psihologilor din România, convocată prin Dispoziția președintelui Colegiului Psihologilor din România nr. 16 din 21 aprilie 2020, fiind desfășurată on-line, în conformitate cu Dispoziția președintelui Colegiului Psihologilor din România nr. 24 din 09 iunie 2020.
În cadrul ședinței, membrii Consiliului Colegiului Psihologilor din România au hotărât:
- Aprobarea raportului de audit financiar pentru anul 2019;
- Aprobarea execuției bugetare a Colegiului Psihologilor din România pentru anul 2019;
- Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Colegiului Psihologilor din România pentru anul 2020;
- Aprobarea Organigramei Secretariatului Colegiului Psihologilor din România.
A fost convocată o nouă ședință a Consiliului Colegiului Psihologilor din România în data de 04 iulie 2020, ședință pe a cărei ordine de zi se regăsesc documentele ce nu au fost discutate în ședința din data de 19 iunie 2020.
Vă adresăm rugămintea de a rămâne conectați pentru a primi informările transmise de Colegiul Psihologilor din România, accesând următoarele canale de comunicare: site-ul Colegiului Psihologilor din România www.alegericpr.ro, adresele de e-mail și pagina de facebook a Colegiului Psihologilor din România - https://www.facebook.com/restartcolegiulpsihologilor/
Multă sănătate, dragi colegi!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Colegiul Psihologilor din România