Colegiul Psihologilor din România

Site-ul oficial al Colegiului Psihologilor din România

 

Comunicat privind situația juridică REALĂ a Colegiului Psihologilor din România

Dragi colegi,

 

În ultimele zile ați fost bombardați cu o serie de mesaje de intoxicare transmise de către departamentul  Juridic și de Comunicare al CPR, în sprijinul fostului lor șef și angajat al CPR – Iulian Laurențiu Ștefan. De altfel, așa cum am subliniat de fiecare dată, aceste mesaje menite să intoxice opinia publică rămân neasumate, nefiind nici de această dată semnate de vreunul dintre angajații acestei structuri de suport a Colegiului Psihologilor din România.

Motivația din spatele acestor recente intoxicări este una dublă: (a) pe de o parte, se urmărește să se descurajeze reluarea activității în Colegiul Psihologilor privind eliberarea documentelor solicitate de către psihologii cu drept de liberă practică (prin mesaje de amenințare, care să inducă teama); (b) pe de altă parte, se încearcă să se distragă atenția de la eșecurile repetate în fața instanțelor suferite în ultima perioadă de către acest personaj nociv pentru istoria profesiei noastre.

Pe această cale vă reamintim că cel mai important dosar depus în justiție este dosarul 3612/2/2017, dosar judecat în contecios administrativ. Prin intermediul acestui dosar fostul președinte al CPR, Mihai Aniței, a solicitat suspendarea hotărârilor din 10 aprilie 2017 ale Comitetului director / Consiliului Colegiului, iar cererea sa a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care în proces a fost atacat și fondul cauzei. Consecința esențială a acestui rezultat este faptul că Hotărârile luate pe 10 aprilie 2017 rămân în vigoare, reprezentând fundamentul legal, atât pentru derularea alegerilor din cadrul Convențiilor filialelor teritoriale, a alegerilor din cadrul Convenției Naționale din 15 iulie 2017, cât și pentru activitatea forurilor de conducere actuale.

Cât privește dosarul invocat prin mesajele neasumate, se cuvine să facem precizarea că el viza o acțiune excepțională, denumită ordonanță președințială, prin care fosta conducere interimară a CPR (vechiul Consiliu și președintele interimar – Florinda Golu) solicita accesul în sediu, ca o măsură provizorie, până la soluționarea juridică a situației. Dosarul respectiv, nu a avut drept obiect nici măsura suspendării hotărârilor din 10 aprilie, nici legalitatea alegerilor derulate în perioada iunie – iulie 2017. Orice altă interpretare largă reprezintă o tentativă de manipulare bazată pe ideea că dintr-un neadevăr repetat de foarte multe ori se poate obține, în timp, un strop de credibilitate.

Mai mult decât atât, am dori să vă aducem la cunoștință că o altă acțiune în justiție depusă de Aniței și Ștefan, prin dosarul 4533/2/2017 a fost anulată de către instanță. Acțiunea celor doi avea drept obiect solicitarea de a le fi aprobată o nouă (a treia) dată pentru Convenția lor națională, în pofida numeroaselor abuzuri înregistrate în procesul respectiv de alegeri. Reamintim că aceste abuzuri fac inclusiv obiectul unor plângeri penale împotriva celor doi.

Prin coroborarea acestor decizii ale instanțelor rezultă că scopul real al acestor intoxicări nu îl reprezintă grija pentru psihologii cu drept de liberă practică. Toate comportamentele converg mai degrabă către ideea că fostul angajat al CPR, Iulian Laurențiu Ștefan, pornește de la premisa că, dacă CPR nu va fi al “său”, va face tot ceea ce este posibil pentru a bloca întreaga activitate a Colegiului Psihologilor, inclusiv prin ceea ce ne-a obișnuit deja, apelul la intoxicări media, prin mesaje neasumate sau notificări cu conținut denaturat și pline de omisiuni, trimise către instituțiile publice.

Seria intoxicărilor și a mesajelor denaturate nu se oprește aici. Într-un alt comunicat neasumat, cu rol de dezinformare privind gestionarea dosarelor de obținere a dreptului de liberă practică, cititorii sunt îndemnați eronat să-și depună dosarele la sediul central al Colegiului Psihologilor din România ori la secretariatele aflate încă în subordinea departamentului juridic, în condițiile în care este evident că acest lucru ar conduce către o “îngropare” a dosarelor pe termen lung. Acest departament juridic nu are legal competența de a acorda atestate de liberă practică. Prin legea 213 din 2004, singurii abilitați să evalueze aceste dosare sunt comitetele filialelor teritoriale, respectiv Comitetul director, al căror canal principal de comunicare este www.alegericpr.ro

De aceea, reiterăm aici următoarele:

  • Actualele foruri de conducere ale CPR (Președinte, CD și CC) funcționează în mod legal, fiind alese în cadrul Convențiilor filialelor teritoriale și Convenției Naționale din data de 15 iulie 2017, Convenții organizate și desfășurate în baza Hotărârilor din data de 10 aprilie 2017.
  • Toate hotărârile mai sus menționate (cele din 10 aprilie 2017 și cele din 15 iulie 2017) reprezintă acte administrative, fie necontestate în instanță (Convenția Națională din 15 iulie 2017), fie contestate anterior în instanță (hotărârile din 10 aprilie 2017), cu precizarea că respectiva contestație a fost respinsă de către instanță ca fiind neîntemeiată.
  • Prin urmare, activitățile menite sa deblocheze activitatea Colegiului Psihologilor din România sunt desfășurate de către forurile de conducere ale CPR alese, în mod legal, în cadrul Convențiilor filialelor teritoriale și Convenției Naționale din data de 15 iulie 2017.
  • Atâta timp cât activitățile mai sus menționate sunt realizate potrivit dispozițiilor legale incidente privind depunerea dosarelor, organizarea interviurilor, eliberarea documentelor etc., există prezumția de LEGALITATE a acestora.

 

Președintele Colegiului Psihologilor din România
Prof. univ. dr. Ion Dafinoiu