Colegiul Psihologilor din România

Site-ul oficial al Colegiului Psihologilor din România

 

Primăvara Colegiului Psihologilor. Sarbatori fericite!

 

Dragi colegi,

 

Vă doresc Paște fericit, sărbători pline de bucurii alături de familiile D-voastră, de toți cei dragi care vă aduc liniște și zâmbete!

Pentru comunitatea noastră profesională, ultimele luni au fost marcate de evenimente importante, atât din punct de vedere juridic, cât și administrativ. Sunt conștient de prea lunga luptă pe care am purtat-o pentru recâștigarea Colegiului Psihologilor, uneori de aparenta prea mare implicare a conducerii Colegiului în tot ceea ce a însemnat rezolvarea juridică a problemelor.

Colegiul Psihologilor a întreprins, de la începutul acestui an, o serie de acțiuni comunicate către D-voastră, vizibile, dar și multe activități pe care membrii forurilor de conducere și departamentele de suport le-au derulat, mai puțin comunicate și, implicit, mai puțin vizibile și cunoscute de D-voastră, dorindu-ne să vă putem prezenta informații concrete, așa cum am procedat mereu.

 

Colegiul Psihologilor din România – noutăți juridice

Din aprilie 2017, colegii noștri din CD și CC, alături de avocații Colegiului, au transmis comunității profesionale, în mod constant, că Iulian Laurențiu Ștefan nu reprezintă legal Colegiul Psihologilor din România, că niciodată nu a deținut această calitate și nici nu o poate deține, un angajat neputând fi reprezentantul legal al asociației noastre profesionale.

Dragi colegi, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin soluția publicată în data de 05 aprilie 2018, menționează: ”Admite excepția lipsei calității de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România a domnului Iulian-Laurențiu Ștefan. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.04.2018.

Link: http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000354315&id_inst=2

În numele conducerii Colegiului Psihologilor, doresc să adresez mulțumiri celor două echipe de avocați – Furtuna & Asociații și Fenechiu Savu – care ne reprezintă în acest dosar și care au ridicat această excepție a lipsei calității de reprezentant legal a lui Iulian Laurențiu Ștefan, acest mare succes validează demersurile întreprinse de colegii noștri începând cu luna aprilie 2017 și clarifică toate mesajele adresate comunității profesionale de către actuala conducere.

Un alt succes în instanță este reprezentat de câștigarea dosarului în care Colegiul Psihologilor din România avea calitatea de debitor și Asociația Centrul Syene pentru Educație avea calitatea de creditor, dosar judecat la Judecătoria Sectorul 4 București, în data de 30 martie 2018 soluția în această speță fiind: ”Respinge ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate invocată de debitor. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.03.2018.

Link: http://portal.just.ro/4/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=400000000382957&id_inst=4

Mulțumim domnului avocat Ionescu pentru reprezentarea cu succes a Colegiului Psihologilor din România în acest proces.

 

Colegiul Psihologilor din România – noutăți administrative

Odată cu preluarea sediului Colegiului Psihologilor din România, acțiunile derulate la sediul din Str. Stoian Militaru au vizat punerea în aplicare, într-un timp cât mai scurt, a hotarârilor adoptate în cadrul Convenției Naționale din 15 iulie 2017.

Auditul juridic, economic și administrativ reprezintă obiective pe termen scurt ale conducerii Colegiului, iar pentru atingerea acestor obiective membrii CD și CC, alături de angajații din cadrul deprtamentelor de suport, derulează activități de inventariere, pentru pregătirea auditului. Mulțumesc tuturor celor implicați în aceste activități pentru mobilizare, nu este deloc ușor să realizezi un inventar într-o organizație în care această acțiune se derulează de la prima zi de existență și până în prezent.

Vom structura activitatea în așa fel încât, în prima jumătate a lunii mai 2018, porțile Colegiului Psihologilor din România să fie din nou deschise pentru psihologii din întreaga țară, pentru colegii noștri care au înțeles perioada grea și au sperat, alături de noi, că vom ajunge și în acest punct, reintrarea în normalitate.

 

Colegiul Psihologilor din România – activitatea secretariatului Comitetului director

Este acea parte de muncă nevăzută, mai puțin cunoscută, la care făceam referire la începutul acestui comunicat, o muncă imensă, pentru care doresc să mulțumesc colegilor noștri.

Cifrele vorbesc de la sine și este important să cunoașteți implicarea secretariatului CD în deblocarea activității Colegiului Psihologilor. În perioada 19 februarie 2018 – 30 martie 2018, au fost înregistrate:

  • 850 de dosare pentru obținere atestat;
  • 270 de dosare pentru forme de exercitare;
  • 55 de adeverințe pentru radiere / suspendare / reluare activitate;
  • 250 de contracte de supervizare profesională și analizate încă 102 contracte de supervizare ce necesită clarificări.

Dragi colegi, publicarea la Monitorul Oficial, succesele înregistrate în instanță, preluarea patrimoniului Colegiului Psihologilor, suportul real oferit de secretariatul Comitetului director, implicarea deosebită a președinților de filiale, alături de multe alte acțiuni de reorganizare cu scopul eficientizării întregii activități a Colegiului Psihologilor, vor genera, până la Convenția Națională din luna septembrie 2018, schimbări majore pentru profesia noastră.

În încheiere, doresc să vă invit să apreciați noua pagină de Facebook a Colegiului Psihologilor din România, am decis să înaintăm și până la preluarea legală a paginii ce a fost suspendată în mod abuziv de către un fost angajat al Colegiului Psihologilor.

Link-ul paginii: https://www.facebook.com/restartcolegiulpsihologilor/

 

Vă mulțumesc pentru suportul D-voastră și vă doresc Sărbători fericite!

 

Cu colegialitate,

Ion Dafinoiu