Colegiul Psihologilor din România

Site-ul oficial al Colegiului Psihologilor din România

 

Comunicat furnizori de formare profesională

 

Stimați colegi,

Revenim cu acest comunicat pentru a menționa că astăzi, 15 iunie 2018, este data limită până la care puteți transmite documentele aferente furnizorilor de formare profesională, în conformitate cu Hotărârea nr. 6 a Consiliului Colegiului Psihologilor din România din data de 06 octombrie 2017.

Mai jos este comunicatul afișat pe site, precizăm că pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. au fost recepționate documentele transmise de D-voastră și la finalul acestei zile, începând cu ora 23.59, vor fi centralizate toate informațiile și reactualizate registrele furnizorilor de formare profesională.

Comunicatul afișat pe site-ul www.alegericpr.ro, Secțiunea ”Registre”:

 În data de 06 octombrie 2017 a fost aprobată Hotărârea nr. 6 a Consiliului Colegiului, hotărâre ce vizează actualizarea registrelor furnizorilor de formare profesională avizați de Colegiul Psihologilor din România.

Secretariatul Comitetului director a realizat centralizarea finală a documentelor transmise de furnizorii de formare profesională, pe baza informațiilor comunicate de comisiile aplicative ale Comitetului director.

Având în vedere volumul de documente centralizate, Colegiul Psihologilor din România vă aduce la cunoștință că își asumă eventualele erori de centralizare și vă invităm să consultați cele două registre afișate pe site, iar în situația în care furnizorul de formare profesională pe care îl reprezentați nu se regăsește în cele două registre, vă rugăm să retrimiteți documentele solicitate în Hotărârea nr. 6 a Consiliului Colegiului până cel târziu la data de 15 iunie 2018.

Menționăm că începând cu data de 15 iunie 2018 cele două registre ale furnizorilor de formare profesională nu vor mai putea fi actualizate.

Pentru a centraliza eficient documentele transmise, vă rugăm ca acestea să fie comunicate exclusiv pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.                          

 

Colegiul Psihologilor din România

Laura Cristina Pătruț
Director executiv