Desfășurarea activității psihologilor cu drept de liberă practică - informații din partea autorităților competente
Stimați colegi,
La data de 11.05.2020, Guvernul României a înaintat Parlamentului României Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (având număr de înregistrare L279/2020).
Proiectul de lege anterior menționat are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă (începând cu data de 15.05.2020 potrivit declarațiilor publice), a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei generate de COVID-19.
Astfel, potrivit proiectului de lege, pe durata stării de alertă, următoarele măsuri sunt aplicabile psihologilor cu drept de liberă practică în vederea desfășurării activității:
- obligativitatea purtării măștii de protecție la locul de muncă;
- obligativitatea organizării activității astfel încât să fie asigurat triajul epidemiologic pentru întregul personal propriu, precum și dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în serviciu.
Precizăm faptul că, la acest moment, proiectul de lege nu a fost adoptat de către Parlamentul României.
Vom reveni cu informații suplimentare privind condițiile în care psihologii cu drept de liberă practică își pot desfășura activitatea, de îndată ce autoritățile competente vor adopta măsuri în acest sens.
Vă doresc tututor multă sănătate!
Ion Dafinoiu
Răspuns clarificări solicitate Guvernului României cu privire la măsurile economice de care pot beneficia psihologii din formele de exercitare
Dragi colegi,
Astfel cum v-am comunicat, la data de 02.04.2020, Colegiul Psihologilor din România a transmis Guvernului României Adresa nr. 540 prin care au fost solicitate o serie de clarificări referitoare la condițiile de acordare a indemnizației pentru psihologii care își desfășoară activitatea în forme de exercitare ale profesiei, indemnizație prevăzută de dispozițiile OUG nr. 30/2020, cu completările și modificările ulterioare.
Prin Adresa nr. 264/2162/DPBS/23.04.2020, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a răspuns la Adresa CPR nr. 540/02.04.2020.
Totodată, vă informăm că, potrivit art. V din OUG nr. 53/2020, termenul pentru depunerea documentelor în vederea solicitării indemnizației aferente lunii martie (pentru psihologii care își desfășoară activitatea în forme de exercitare ale profesiei) s-a prelungit cu 5 zile lucrătoare, calculate de la data intrării în vigoare a OUG nr. 53/2020 (21.04.2020), ultima zi de depunere a documentelor fiind 28.04.2020, inclusiv.
Colegiul Psihologilor din România
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Ședințe comisii aplicative desfășurate online
Dragi colegi,
Vă aducem la cunoștință datele următoarelor ședințe, stabilite de membrii comisiilor aplicative ale Colegiului Psihologilor din România, ședințe se ce vor desfășura online, în conformitate cu Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România adoptată în data de 27 martie 2020.
Comisia de psihologie clinică și psihoterapie - 24 aprilie 2020, vor fi analizate dosarele pentru care au fost comunicate completările solicitate de comisie, dosarele pentru acces în profesie, obținerea autonomiei profesionale și forme de exercitare ce vor fi transmise de la filialele teritoriale până în data de 20 aprilie 2020 și vor fi programați la interviul online candidați pentru schimbarea de treaptă profesională;
Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională - 30 aprilie 2020, vor fi analizate dosarele pentru care au fost comunicate completările solicitate de comisie, dosarele pentru acces în profesie, obținerea autonomiei profesionale și forme de exercitare ce vor fi transmise de la filialele teritoriale până în data de 27 aprilie 2020 și vor fi programați la interviul online candidați pentru schimbarea de treaptă profesională;
Comisia de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor - 30 aprilie 2020, vor fi analizate dosarele pentru care au fost comunicate completările solicitate de comisie, dosarele pentru acces în profesie, obținerea autonomiei profesionale și forme de exercitare ce vor fi transmise de la filialele teritoriale până în data de 27 aprilie 2020 și vor fi programați la interviul online candidați pentru schimbarea de treaptă profesională;
Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională - 07 mai 2020, vor fi analizate dosarele pentru care au fost comunicate completările solicitate de comisie, dosarele pentru acces în profesie, obținerea autonomiei profesionale și forme de exercitare ce vor fi transmise de la filialele teritoriale până în data de 04 mai 2020 și vor fi programați la interviul online candidați pentru schimbarea de treaptă profesională.
IMPORTANT! Interviurile pentru acces în profesie vor fi desfășurate, de asemenea, online, în acest sens vom afișa pe site, la secțiunea Interviuri, listele comunicate de filialele teritoriale.
Pentru depunerea dosarelor vă rugăm să consultați site-ul, secțiunea Dosare, Anexele 1, 2, 3A, 3B, 4, colegii noștri vor putea înregistra doar acele dosare ce îndeplinesc cumulativ criteriile formale prezentate în anexe.
De asemenea, pentru depunerea dosarelor, vă rugăm să consultați site-ul, secțiunea Dosare, veți regăsi ”Procedura privind depunerea dosarelor profesionale începând cu data de 17 martie 2020”, dosarele fiind depuse exclusiv online.
IMPORTANT! Candidații programați la cele patru comisii aplicative în vederea susținerii interviurilor online pentru schimbare de treaptă, vor fi contactați pentru oferirea tuturor detaliilor tehnice referitoare la participarea online în cadrul ședințelor.
Vă dorim multă sănătate alături de cei dragi!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Colegiul Psihologilor din România
Clarificări solicitate Guvernului României cu privire la măsurile economice de care pot beneficia psihologii din formele de exercitare
Dragi colegi,
Ca urmare a analizării prevederilor cuprinse în OUG 30/2020, modificată prin OUG 32/2020 referitoare la acordarea indemnizației pentru psihologii care își desfășoară activitatea în forme de exercitare ale profesiei și ca urmare a centralizării întrebărilor adresate de D-voastră prin diverse canale de comunicare cu Colegiul Psihologilor din România, a fost transmisă Guvernului României Adresa nr. 540 din data de 02.04.2020.
Vom reveni în atenția D-voastră cu clarificări, de îndată ce acestea vor fi comunicate Colegiului Psihologilor din România.
Vă dorim multă sănătate!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Măsurile de care pot beneficia psihologii cu drept de liberă practică: titulari forme de exercitare și angajați - actualizate la 01.04.2020
Dragi colegi,
Vă adresăm rugămintea de a ne oferi suportul D-voastră prin diseminarea documentului actualizat la data de 01.04.2020, vă mulțumim anticipat pentru colegialitate!
Vă dorim multă sănătate alături de cei dragi!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Măsurile de care pot beneficia psihologii cu drept de liberă practică: titulari forme de exercitare și angajați
Dragi colegi,
Vom reveni cu informări spre D-voastră de îndată ce vor fi publicate documentele necesare pentru transmiterea solicitărilor din partea psihologilor titulari și angajatorilor.
Vă adresăm rugămintea de a ne oferi suportul D-voastră prin diseminarea documentului elaborat, este foarte important ca aceste informații să ajungă la colegii noștri.
Vă mulțumim anticipat pentru implicare și vă dorim multă sănătate!
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Oameni pentru oameni, psihologi dedicați pentru o Românie solidară!
Dragi colegi,
Organizația noastră profesională, prin oamenii săi implicați, profesioniști responsabili și foarte inimoși, se alătură demersurilor întreprinse la nivel național pentru asigurarea de servicii voluntare în contextul epidemiei de COVID-19.
La nivelul Colegiului Psihologilor din România a fost creată ”Procedura privind înscrierea ca voluntar pentru asigurarea suportului psihologic în contextul epidemiei de COVID-19 / 18 martie 2020”.
Pe site-ul Colegiului Psihologilor din România, secțiunea SUPORT PSIHOLOGIC - COVID-19 vor fi afișate listele transmise de președinții filialelor teritoriale, liste cuprinzând datele de contact ale colegilor noștri care, în momente de criză prin care trece țara noastră și oamenii săi frumoși, au ales să ofere din timpul lor, să dedice munca lor, pentru o cauză care validează, încă o dată, utilitatea profesiei noastre, caracterul său profund umanitar și implicarea profesioniștilor săi.
Vă mulțumim mult, dragi colegi, împreună vom reuși să oferim suportul atât de necesar în această perioadă, să fim oameni pentru oameni, psihologi dedicați pentru o Românie solidară!
Cu prețuire,
Laura Cristina Pătruț
Director executiv
Informare ședința Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România – 27 martie 2020
Dragi colegi,
În data de 27 martie 2020 s-a desfășurat ședința Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, ședință convocată de președintele Colegiului prin Dispoziția nr. 11 din data de 10 martie 2020. În ședință au fost aprobate următoarele documente:
OUG 32/2020 - măsurile sunt aplicabile și psihologilor cu drept de liberă practică
Dragi colegi,
Acum câteva momente a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de urgență nr. 32/2020 (care modifică și completează Ordonanța de urgență nr. 30/2020) prin care au fost adoptate o serie de măsuri de sprijin suplimentare în contextul situației epidemiologice provocate de COVID – 19. Parte dintre aceste măsuri sunt aplicabile psihologilor, atât celor care au calitatea de angajați, cât și celor care își desfășoară activitatea în formele de exercitare ale profesiei.
Ne bucurăm că demersurile inițiate de către Colegiului Psihologilor din România în acest sens s-au concretizat în măsuri de sprijin efective pentru profesia de psiholog.
Vom reveni în cursul zilei de mâine cu o prezentare concretă a măsurilor de sprijin economic de care pot beneficia psihologii și a condițiilor de accesare a acestora.
Cu colegialitate,
Laura Cristina Pătruț,
Director executiv
Informare pentru psihologii titulari ai formelor de exercitare ale profesiei
Dragi colegi,
Avem convingerea că, urmare a tuturor demersurilor inițiate de către Președintele Colegiului Psihologilor din România - Ion Dafinoiu către instituțiile abilitate ale statului, solicitările noastre ce vizează acordarea unor măsuri de sprijin atât pentru profesia noastră, cât și pentru toți colegii noștri care își desfășoară activitatea în formele de exercitare ale profesiei, s-au concretizat în cadrul noilor măsuri adoptate de către Guvernul României în ședința de Guvern de joi, 26.03.2020.
Declarațiile de presă din cursul zilei de astăzi ale oficialilor ne dau încredere că aceștia au acordat importanța cuvenită profesiei de psiholog, în contextul actual.
Vom reveni cu precizări de îndată ce actul normativ se va publica în Monitorul Oficial al României.
Cu colegialitate,
Laura Cristina Pătruț
Director executiv